In "Ateneu": Luminița Radu,“Trei”, Galeria de Artă Contemporană. Bacău

”Trei” este o expoziție de grafică și pictură. Figurative, desemnând vagi fizionomii urbane, lucrările Luminiței Radu asociază, aluvionar, creion, tuș, culori de ceară, ape acrylice și acryli de cauciuc, hârtie și pânză pe hârtie și pănză. Potrivit unui gând ubicuu al istoriei artelor, speciile  tind sa devină genuri artistice și, în fapt, fiecare nouă operă este parte din elaborarea  necesarelor note specifice. Spunem despre ”Trei” că nu este numai de grafică ci, mai ales, este o expoziție despre grafică

Vedem  în  “Trei”  cercetarea  ultimului chip pe care şi-l poate asuma linia grafiată, linia chemată să desemneze marginile obiectelor ce alcătuiesc lumea numelor reale,  ultimul chip înainte să se destrame şi să ducă spre niciunde, ultima, cale regală, linia cea  subţire şi  dreaptă dintre două puncte. Tot aici, vedem primul chip pe care și-l asumă linia chemată să alcătuiască lumea numelor abstracte, la fel, subţire şi dreaptă, aproape netulburată, linia  dintre două puncte.

Altfel, paradoxal, Luminiţa Radu aşează, în  aici propusa expoziţie „Trei”, acest ultim şi prim chip al liniei, mijloc exemplar şi  acută raţiune a graficienilor, pe suporturi  cu texturi anumite,  texturi găsite să vibreze simfonic cu  semnele grafice.  Sunt semne dragi artistei, recurente semne  din vocabularul algebrei.

Mai încolo, acestea,  semnele grafice repetitive, semne pentru care nu sunt numaidecât necesare cuvinte acoperitoare, sunt înscrise, ludic, în siluete minime de arhitectură, ca într-un joc utopic despre raţiunea captivă.

In "Ateneu": Mari Bucur,”Simţiri”, Galeria de Artă Contemporană, Bacău

pictură, grafică, sticlă şi colaj; august – septembrie 2008

I Causa nostrae letitiae

“Feminin, trecător, gratuit, abundent, se desfăşoară muzical, se foloseşte de ritm, de repetiţie, de simetrii insolite. Are încredere numai în culoare, în care descoperă nume şi formă, pe care o descoperit-o în fragmente lumeşti mici pe care le reasociază, pe care le-a descoperit in alte lucrări şi le apropriază, nu crede în proprietatea exclusivă, egoistă. Detestă naraţia monoaxială, construieşte detalii. Panteismul îi dă încredere în generaţia spontanee care apare pe lucrările sale. Feminin, mensual, îşi adăposteşte idolii în pliuri, îi expune rar, desfiguraţi.” (fragment dintr-un text al nostru despre ipoteticele ipostaze ale artistului, aici, atunci, ne gândeam la Mari Bucur)

II Întreg

Pentru că, celestin, lumea este dăruită cu sens şi sensibilitate (alţii mai numesc sensibilitatea şi întindere), noi, măsura lumii, vom cuprinde sensul prin raţiune şi sensibilitatea prin facultatea numită simţire.

Pentru că sensul nu este în nici un fel fundamentul sensibilităţii, sensul şi sensibilitatea fiind doar atributele distincte şi sufieciente ale lumii, lucrările din expoziţia “Simţiri” nu au nici un fel titluri care să îndrepte, în vreun fel, canonic legătura dintre opera de artă şi privitor.

III Imaginar

Cei vechi spuneau pulchra sunt quae visa placent şi îi vedeau pe locuitorii Paradisului, neostoiţi consumatori de frumuseţe divină, închipuiţi cu ochii şi palmele supradimensionate. La judecata de apoi, pictorii, sculptorii şi arhitecţii vor da seamă despre talantul simţirii lor şi abia apoi despre cel al raţiunii. Isus, fiul Mariei, profetul din Coran “plămădeşte pentru noi din lut ca un chip de pasăre”. Acest Isus secund îi va judeca. Primul, Christosul din Evanghelia lui Ioan, “scria cu degetul pe pământ” doar

Pulcra sunt quae visa placent, va zice Aquinatul aflat în Galeria de Artă Contemporană, la expoziţia “Simţiri” cu Mari Bucur. Noi am zis: “Complet denarativizată, opera de artă, precum gelosul dumnezeu biblic, este (numai!) ceea ce este. Identică (numai!) cu sine ca un principiu, opera de artă se deschide simultan simţurilor şi pluteşte în şi prin umori.”

IIII Real

Materia înseamnă toate făpturile pământului care vreodată i-au atins epidermele, toate, zgomote, parfumuri şi gusturi topite prin ape şi văzduhuri şi toată măsura luminilor care fac lumea să fie mai mare şi mai mică. Mâinile ei ating şi transsubstantializează materia şi o aşează într-un loc si timp nou şi luminos. Mari Bucur ascultă şi gustă sibilinic profeţiile bolborosite ale materiei şi le pune în ritm şi melos nou. În sfârşit, ochiul ei va privi chipul şi asemănarea lumii de la întuneric spre lumină, mai întăi în proplasme, apoi în plasme, apoi numai în lumini.

V Îndreptar de lectură

Când scriu despre artă sunt mereu subiectiv, pentru că eu, privitorul, sunt subiectul absolut al operei de artă, fără conştiinţa prezentei mele plenare, acolo, nu aş putea avea libertatea, libertatea adevărului poate.

Mari Bucur este soţia mea. Când este vorba de lucrările ei, le-am spus-o şi prietenilor, sunt înfiorător de subiectiv pentru a fi liber, este unfair?

In "Ateneu": De la o Anuala (2004)

Un an s-a terminat, a început altul, Anuala şi-a etalat lucrările. Aerul complet hieratic de sărbătoare a acoperit bi- şi tridimensionalele, pragul a fost trecut. Să invocăm fraze de litanie…, între ele vrem să se cuprindă toţi cei 40 de artişti care au expus.

Sedes sapientiae
Artistul este matur, aproape un patriarh, domină olimpian adunările, vorbeşte puţin, domol, canonizarea a avut loc în alte vremuri care nu mai seamănă deloc cu cele de azi, pe care el (nu e numaidecât masculin, după cum vedeţi vorbim de îngeri), bineînţeles, le întelege, ca acela care le-a generat în illo tempore. Aura învăluie, crescător şi călăuzitor, personalitatea şi lucrările, confuzia generată se numeşte plăcere estetică.

Janua coeli
Leagă lumile, însumează paradoxurile, mediază antinomiile, deschis dar mai ales masculin, dă nume operei (sale şi a celorlalţi), meditează trist şi postcalcedonian asupra destinului său de Ianus bifrons. Lucrează mult şi mare, desenul capricios e înveşmăntat în brunuri, ocruri şi rozuri. În aparenţă feminină are nerv, exagerează cu texturile telurice. Chiar dacă nu panotează, lucrările sale îşi determină sau concep locul predominant. Este neparticipativ, altfel este subversiv dar răbdător (este tânăr!) cu ierarhiile.

Causa nostrae laetitiae
Feminin, trecător, gratuit, abundent, se desfăşoară muzical, se foloseşte de ritm, de repetiţie, de simetrii insolite. Are încredere numai în culoare, în care descoperă nume şi formă, pe care o descoperit-o în fragmente lumeşti mici pe care le reasociază, pe care le-a descoperit in alte lucrări şi le apropriază, nu crede în proprietatea exclusivă, egoistă. Detestă naraţia monoaxială, construieşte detalii. Panteismul îi dă încredere în generaţia spontanee care apare pe lucrările sale. Feminin, mensual, îşi adăposteşte idolii în pliuri, îi expune rar, desfiguraţi. Excepţia masculină e solstiţială, autosuficientă si tinde spre scaunul înţelepciunii.

Turris eburnea
Incandescent, tridimensional, moral, obscur, îşi organizează înhumarea în flăcări vorbitoare, este generos cu Marea Operă, îi construieşte temelii dar le abandonează şi continuă pe nisip. Monumental donquijotesc, foloseşte parataxa descoperind dureros puţinătatea articulaţiilor, atingeri de taumaturg. Dimpotrivă, arheologic, scoate din humele albe oase rozalii, subţiri de animale kafkiene, niciodată ascendente, mereu târâtoare, epifania o face în sintaxe sufocante, vicioase.

Speculum justitiae
Tulburător, lucid, frumos, nu ezită să-şi lase personajele grobiene, baroc burleşti, să se automutileze, să răstoarne armonia colii albe de hârtie. Strict bidimensional, laminează culoarea, forma, naraţia în favoarea liniei strălucitoare: singurul conţinut al lucrării. Scrisul proteic, spontan poate, călăuzeşte prin cotloanele spiritului şoptit, rostit egal.

Auctor vitae
Izolat, terestru, artistul alege plămădelile în odoare, atelierul se umple de miresme, pânza coboară, urcă precum ciurul căutătorilor de aur. Construieşte dinăuntru spre afară, orbit câteodată, stăpânit de puterea culorilor, se cuprinde în dansul acesta nebunesc cu viul. Vrea să se măsoare cu energia lui, lasă rapeluri, rime, acoperă, stinge. Apoi se odihneşte. Visează mai ales să fie făcător. Smaraldul mic îl pune la gâtul sfinţilor.

Domus aurea
Imberb, hedonist, predestinat, nu se grăbeşte să expună, stârneşte admiraţia. Inocenţa e asimilată talentului şi Operei potenţiale. Energiile necreate, albe, le trage după sine.

Convivium sacrum
Convivii, întinşi, vorbesc netulburaţi, îl recunosc la frângerea pâinii, îl acceptă, fire nevăzute, lipicioase, îl leagă, îl lasă să-şi aleagă patul. Ferestrele sunt acoperite. Alergarea cu torţe e undeva departe, neauzită. Umbrele trec cu repeziciune, „de ce ne-am lăsa dezlegaţi” spune unul. Mâna care trebuia să ajungă, întârzie. Banchetul sfârşeşte.