In "Ateneu": Mari Bucur,”Simţiri”, Galeria de Artă Contemporană, Bacău

pictură, grafică, sticlă şi colaj; august – septembrie 2008

I Causa nostrae letitiae

“Feminin, trecător, gratuit, abundent, se desfăşoară muzical, se foloseşte de ritm, de repetiţie, de simetrii insolite. Are încredere numai în culoare, în care descoperă nume şi formă, pe care o descoperit-o în fragmente lumeşti mici pe care le reasociază, pe care le-a descoperit in alte lucrări şi le apropriază, nu crede în proprietatea exclusivă, egoistă. Detestă naraţia monoaxială, construieşte detalii. Panteismul îi dă încredere în generaţia spontanee care apare pe lucrările sale. Feminin, mensual, îşi adăposteşte idolii în pliuri, îi expune rar, desfiguraţi.” (fragment dintr-un text al nostru despre ipoteticele ipostaze ale artistului, aici, atunci, ne gândeam la Mari Bucur)

II Întreg

Pentru că, celestin, lumea este dăruită cu sens şi sensibilitate (alţii mai numesc sensibilitatea şi întindere), noi, măsura lumii, vom cuprinde sensul prin raţiune şi sensibilitatea prin facultatea numită simţire.

Pentru că sensul nu este în nici un fel fundamentul sensibilităţii, sensul şi sensibilitatea fiind doar atributele distincte şi sufieciente ale lumii, lucrările din expoziţia “Simţiri” nu au nici un fel titluri care să îndrepte, în vreun fel, canonic legătura dintre opera de artă şi privitor.

III Imaginar

Cei vechi spuneau pulchra sunt quae visa placent şi îi vedeau pe locuitorii Paradisului, neostoiţi consumatori de frumuseţe divină, închipuiţi cu ochii şi palmele supradimensionate. La judecata de apoi, pictorii, sculptorii şi arhitecţii vor da seamă despre talantul simţirii lor şi abia apoi despre cel al raţiunii. Isus, fiul Mariei, profetul din Coran “plămădeşte pentru noi din lut ca un chip de pasăre”. Acest Isus secund îi va judeca. Primul, Christosul din Evanghelia lui Ioan, “scria cu degetul pe pământ” doar

Pulcra sunt quae visa placent, va zice Aquinatul aflat în Galeria de Artă Contemporană, la expoziţia “Simţiri” cu Mari Bucur. Noi am zis: “Complet denarativizată, opera de artă, precum gelosul dumnezeu biblic, este (numai!) ceea ce este. Identică (numai!) cu sine ca un principiu, opera de artă se deschide simultan simţurilor şi pluteşte în şi prin umori.”

IIII Real

Materia înseamnă toate făpturile pământului care vreodată i-au atins epidermele, toate, zgomote, parfumuri şi gusturi topite prin ape şi văzduhuri şi toată măsura luminilor care fac lumea să fie mai mare şi mai mică. Mâinile ei ating şi transsubstantializează materia şi o aşează într-un loc si timp nou şi luminos. Mari Bucur ascultă şi gustă sibilinic profeţiile bolborosite ale materiei şi le pune în ritm şi melos nou. În sfârşit, ochiul ei va privi chipul şi asemănarea lumii de la întuneric spre lumină, mai întăi în proplasme, apoi în plasme, apoi numai în lumini.

V Îndreptar de lectură

Când scriu despre artă sunt mereu subiectiv, pentru că eu, privitorul, sunt subiectul absolut al operei de artă, fără conştiinţa prezentei mele plenare, acolo, nu aş putea avea libertatea, libertatea adevărului poate.

Mari Bucur este soţia mea. Când este vorba de lucrările ei, le-am spus-o şi prietenilor, sunt înfiorător de subiectiv pentru a fi liber, este unfair?