Icoana de vatră era, demult, lemnul pe care se zgâria cu scoaba chipul Maicii Domnului, apoi cu un cui se prindea la corlata vetrei. Scoaba scrijelea drept un contur stângaci pe care care se aşeza tihnit funinginea. Când duhurile au uitat să mai alunece, pe coş, în casă, cuminţi, icoanele de vatră au lăsat loc litografiilor.
„După chip si asemănare”, expoziţia romaşcanului Remus-Lucian Ştefan de la Galeria „Alfa”, cuprinde două forme de expresie plastică. Prima, pe hârtie ocru de ambalaj, exprimă trăirile incandescente, naraţiunile fără subiect, cu o singură vadită amprentă şi armonii din culori secundare.
A doua, pe ambigua hârtie de calc, arată, în tipar serialist, frumosul chip al nazarineanului, chip făcut ca din curpenii osoşi ai poamei. Tuşul şi boiaua, plămădite cu zahăr, au scris sărac, ca degetul pe tină, versul din Ioan: Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele, au îngenunchiat şi, ca îngerii, au înfăţisat: ochii, nasul, gura şi cinstitul obraz. Proxima lor am găsit-o în icoanele de vatră, cele cu care am început.
„După chip si asemănare” este un fel de cheie despre alcătuirea operei de artă din nume şi substanţă, cu gând şi întindere, o parafrază la zicerea din zorii Cărţii.
o scriitură care mi+a tăiat respiraţia prin sensibilitate. cu mare bucurie mulţumesc domnule iulian bucur pentru cuvintele despre chipul lui
RăspundețiȘtergere