In "Vitraliu": Continue, Saloanele Moldovei XIX

Noi credem că de la început, adică de la începutul anilor ’90, rostul „Saloanelor Moldovei” a fost să construiască un mit, un mit fondator al cincilea, ni se pare, un mit construit prin ilustrarea, anuală, a unităţii culturale a două spaţii geografic şi istoric distincte, spaţiile de dincoace şi de dincolo de Prut, un mit care să fondeze ideea unei singure arte.
Astfel, ars una s-a ilustrat, de la început, prin juxtapuneri exemplificante, în expoziţii, ale operelor diverse, juxtapuneri care au reflectat, cu legitimitate, atunci, simetriile colective. Şi credem că nu erau altceva decât dimensiunile formale, caracteristice operelor de artă, cele care grăiau mai mult, uneori mai bine şi în locul artiştilor. Au fost dimensiuni formale alăturate, menite să mărturisească alegoria mitului fondator, spunem din nou, unitatea de formă şi fond a două şcoli.
A mai apărut, în mod firesc, aproape sincronă, o altă abordare a „Saloanelor...”, o abordare care n-a ţinut seamă de iminenta, cum părea câteodată, dispariţie a graniţei de pe Prut. Acest al doilea tip de abordare a fost, mai degrabă, de citit în cuvintele criticilor de artă scrise în frumoasele cataloage editate la fiecare din cele 19 ediţii. Prefeţele acestea fac, citim, apologia participării acut individuale a artistilor, de aici şi de acolo, la fenomenul Saloanelor.
Şi credem că acest al doilea tip de abordare, nicicum angajat, a perpetuat interesul următoarelor generaţii (în 19 ani putem vorbi de generaţii deja). Astfel, s-a construit o nouă motivaţie pentru mai tinerii artişti români şi basarabeni, interes viu, dublat, la ultimii, de dorinţa legitimă de afirmare artistică în spaţiul mare românesc.
În 11 aprilie 2009, prin intermediul poştei electronice, UAP din Republica Moldova ne-a trimis „Declaraţia UAP RM asupra evoluţiei evenimentelor la zi”. Un act care acuza dur „vârful piramidei puterii de stat” de lezarea „drepturilor noastre de cetăţeni ai ţării: de a călători, de a comunica, de a participa la schimburi interculturale, absolut indispensabile creatorului artistic. În consecinţă, Republica Moldova alunecă pe panta involuţiei de existenţă ca stat democrat bazat pe normele legii.” Mai departe, continua: „Cerem încetarea dezbinării Republicii Moldova pe criterii ideologice, etnice, sociale şi întronarea în societate a diferitor fobii, inclusiv românofobia (subl.n.).” Reamintim că, după alegerile şi contestarea lor violentă, la 11 aprilie tineri protestatari basarabeni se aflau încă în arestul miliţiei moldoveneşti iar Vladimir Voronin considera, atunci, statul român organizatorul evenimentelor extreme de la Chişinău.
Gestul instituţionalizat al artiştilor de dincolo de Prut ni s-a părut plin de curaj şi am văzut, la ceas de restrişte, în el poziţia reală a „UAP RM” faţă de dorita agregare a celor două spaţii de dincoace şi de dincolo de Prut. Poziţia reală a UAP din România faţă de acelasi vis se vede răsfoind arhivele de proiecte şi expoziţii ale galeriilor din Chişinău. Statistic, pe parcursul a trei ani, 2007, 2008 şi 2009, cu excepţia „Saloanelor Moldovei” şi a unor firave manifestări legate de Ziua Naţională, prezenţa românească este absolut derizorie. În aceşti ultimi trei ani, nici un artist român important nu a avut o personală la Chisinău, nu îl socotim aici pe Mihai Chiuaru, care a avut în anul 2008 o impresionantă participare personală dar într-o secţiune specială a Saloanelor.
Situţia stranie la care ne referim nu s-a datorat, niciodată, unor ipotetice porţi închise la galeriile din Chişinău, vă reamintim, UAP RM a acuzat făţiş „vârful piramidei puterii de stat” de românofobie. Nu, situatia s-a datorat numai dezinteresului, dezinteres al artiştilor şi instituţiilor româneşti pentru un loc, loc altfel clamat ca important în geografia noastră spirituală.. Mai mult, premiul care însemna participarea unui artist basarabean în tabăra de la Tescani nu se mai acordă, astfel că paritatea care era între numărul premiilor acordate de instituţiile româneşti şi cele basarabene nu mai există.
Paradoxal, tot în statistici nu îi găsim pe acei mulţi artişti basarabeni care au traversat Prutul încă din timpul liceului, au urmat şcoli superioare de artă şi se naturalizează în Bucureşti, Cluj şi Iaşi, de exemplu. Ştim, din nefericire universităţile de artă româneşti nu participă în nici un fel la promovarea „Saloanelor...”.
Din fericire îi avem, în expoziţii, pe ceilalţi tineri artişti basarabeni, foarte talentaţi şi foarte şcoliţi. Mai mult, călătoresc şi expun cu egal interes în Europa şi spaţiul ex-sovietic, spaţiu care nu mai e demult prejudecata noastră despre încremenirea în realismul socialist. Putem presupune că, în câţiva ani, „Saloanele Moldovei” se vor transforma într-o expoziţie mai ales a acestor tineri, cei mai buni artişti basarabeni. Bacăul nu va avea decât de câştigat din ipostaza de singur indicator (românesc) al acestei generaţii.
Clamarea dreptului de a călători din „Declaraţia...” din aprilie a fost premonitorie, în august, din cauza vizelor, jumătatea românească de juriu nu a putut trece Prutul, astfel că Tudor Zbârnea, Dumitru Bolboceanu, Oleg Cojocaru, Ion Daghi, Ioan Grecu, Ghenadie Jalbă, Ludmila Toma, Mihai Ţăruş, Valeriu Vânaga, toţi din Republica Moldova, s-au constituit în juriu şi i-au premiat pe:
Sergiu Cuciuc, din Chişinău, pentru Deal-vale cu Premiul acordat de Departamentul pentru Relatiile cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe;
Ilie Boca, din Bacău, pentru Palimpsest cu Premiul acordat de Ministerul Culturii şi Turismului al Republicii Moldova;
Elena Lupaşcu, din Moineşti, pentru Tunet cu Premiul acordat de Muzeul National de Artă al Moldovei;
Tudor Cataragă, din Chişinău, pentru Portal spre Ţara Soarelui-Răsare. Omagiu lui Isamu Noghuchi cu Premiul acordat de Consiliul Judeţean Bacău;
Dany Madlen Zărnescu, din Bacău, pentru Motiv cu Premiul acordat de primăria Municipiului Chişinău;
Carmen Poenaru, din Bacău, pentru Rupestră I cu Premiul Mihai Grecu, acordat de Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Moldova;
Petru Jireghea, din Chişinău, pentru Paştele Blajinilor cu Premiul acordat de Complexul Muzeal Iulian Antonescu, Bacău;
Edward Constandache, din Galaţi, pentru Cămaşă cu Premiul acordat de Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” Chişinău;
Maya Serbinov-Keptenaru, din Chişinău, pentru Olăneşti. Strada Largă cu Premiul acordat de Centrul Internaţional de Cultură şi Arte „George Apostu” Bacau.

Formula expoziţiei şi oamenii din jurul ei au facut ca instituţia “Saloanele Moldovei” sa funcţioneze, fără reproş, 19 ani. “Saloanele Moldovei”, la Chişinău şi Bacău, şi-au asumat două decenii de ilustrare eroică a unei idei. Unei idei pentru care sunt din ce în ce mai singuri, azi, în peisajul mare românesc, artiştii plastici, ei singurii care mai pot crede în întruparea unei utopii.