Din "Vitraliu", fragmentar, despre fotografie și Robert Capa

I.       Muzeul de Artă al Centrului Internaţional de Cultură şi Arte „George Apostu” din Bacău a expus, în februarie curent, câteva zeci de fotografii care aparţin Muzeului Maghiar de Artă Fotografică din  Kecskemét, act realizat în colaborare cu Centrul de Cultură Arcuş. Imaginile au fost făcute, în preajma mijlocului de veac tocmai trecut, prin obiectivul celui mai cunoscut dintre fotografii de război, Robert Capa.

Acesta, pe nume Endre Ernő Friedmann, este evreu născut la Budapesta în anul 1913. Pleacă la Berlin în 1932 şi, mai departe, la Paris, în 1933, studiază ştiintele politice, este de stânga, fotografiază pentru diferite reviste. Mai cunoscută, din aceasta primă perioadă, este fotografia lui Lev Troțki, nu tocmai reuşită din punct de vedere tehnic, dar în care se întrevede tipul de compozitie (şi stranie afinitate cu personajul din poză) pe care îl va practica până la ultimul cadru.

Va imortaliza pe filmul cu sare de argint Războiul Civil din Spania, Războiul Sino-Japonez, Al Doilea Război Mondial şi primul din Indochina. Va călători şi fotografia, după război, în Uniunea Sovietică, Ungaria şi Israelul care se năştea în Palestina. A murit la Thai Binh, în Vietnam, în 1954, ucis de o mină, lângă camera obscură a aparatului de fotografiat.

VII.   D – day

Curatorii au numit expoziţia “D-day”  după numele de cod al operaţiunilor militare din Normandia, din 1944. Însemnul este fericit ales,  întrucât marile teme ale creaţiei lui Robert Capa se cuprind sub această egidă a Zilei Zilelor. Noi  credem ca “D-day” este o meditaţie mai largă despre caracterul magic  pe care îl avea, altădată, culegerea de imagini şi, strict contemporană, fotografia noastră, democratizată, abundentă, cu imagini banale culese fără efort, imagini care invadează exponenţial capacităţile de arhivare construite.

Lucrările  lui Robert Capa reunite la Centrul „Apostu” din Bacău sunt poeme transparente despre emoţia eroică a unui fotograf aflat chiar în mijlocul evenimentului relatat. În primele ore ale dimineţii de 6 iunie 1944, pe plaja normandă a supravieţuit doar 1 soldat din 10 debarcaţi. A supravieţuit şi Robert Capa. Eram cel mai elegant soldat de pe toată plaja, îi mărturisea, mai târziu, cu un fel straniu de umor, lui John Morris, foto-editorul de la Life.

VIII.  Un Faust cu surâs mefistofelic

Teoria de imagini de la Muzeul de Artă Contemporană a început, în mod semnificativ, cu celebra fotografie-portret realizată de Ruth Orkin. Din poza făcută în 1952, ne priveşte un bărbat pe care moarte nu l-a ales niciodată cu sine, deşi el i s-a oferit cu imediateţe. Omul acesta, al cărui zâmbet nu sfidează semeni, pare că a încheiat pactul cu diavolul. Faust,  (altădată, Capa se vedea pe sine ca un Don Quijote...) plecat să scrie poemul cunoaşterii care ucide, primeşte de la Mefisto doar surâsul, surâsul păzitor care farmecă până şi moartea, până într-o zi, de 25 mai 1954.

IX.    Ultima fotografie

In ultima fotografie soldaţii nu mai au chip, personajele lui Capa, de obicei mustind de omenesc, de prea-omenesc, sunt, aici la Thai Binh, cu spatele spre noi, îndepărtându-se. Capa este sfâşiat de explozia unei mine şi în camera obscură a ochiului său intră lumină, mai multă lumină.