Caut în lucrarea, pe care ţin cu tot dinadinsul să v-o înfăţişez închipuirii, un fel de desen interior, cosa mentale leonardescă, garanţie a fiinţării, raţiune necesară, e adevărat, nu şi suficientă la beatificarea lucrării ca operă de artă. Îl descopăr, desenul, ca specie a naturalului, la marginile motivului, grăniţuindu-l ferm sau, dimpotrivă, aproximând, difuz, dizolvarea lui. Îl găsesc, ca specie a întregului, în ritmuri şi simetrii, ispitind motivul, arătându-i calea, proiectându-l în anamorfoze. Tot desenul interior îl văd, ca specie a raţionalului, tulburând naraţiunea, ţesând matricial pânza, asumându-şi raţiunea ultimă a lucrării. În sfârşit, specie a realului, desenul cuprinde, orbitor şi transparent, suma carteziană a gândurilor, cuvintelor si gesturilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu