Ca să facem cuvenita clarificarea teoretică, vom spune că, în înţelegerea noastră, arta minimală se înscrie în acea definiţie particulară care spune că opera de artă intercesează între două lumi, una a ideilor în care s-ar găsi ingenue toate posibilele opere şi alta, adică aceasta, în care trăim noi şi artiştii, ultimii având privilegiul să ne-o medieze pe prima.
Pe peretele alb strălucitor al galeriei noi, Dany Zărnescu panotează fragmente rectangulare, subţire vrâstate din sobrele şi verticalele catrinţe ale Ţării de Sus a Moldovei. Tăind vrâstele din urzeli, uneori, o linie intensă acrilică merge în sensul lung al firelor de pe urzoiu, roşie, dezleagă nodurile drepte ale labirintului. Punctul, linia şi planul organizează, de obicei, opera de artă bidimensională. Aici numai linia generează narativ pe câmpul negru, incolor, atât de personal al artistei, linie dreaptă, egală în tensiune, complet neobisnuită în textura vegetală.
În acest context, (vă reamintesc, totuşi, “contextul” este doar un mit) Dany Zărnescu asociază titluri absolut concrete (de exemplu, “Amurg”) unor lucrări care se abstractizează, drept, suprem geometric. În clarificarea cuvenită spuneam de prejudecata celor două lumi care face ca acest discurs artistic să fie coerent. Asocierea univocă între concret şi abstract, mai ales aceasta de la Galeria Nouă, destramă urzelile şi bătelile şi transformă expoziţia într-o imaterială frescă, transparentă stare de graţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu